luni, 1 martie 2021

Să-l aniversăm pe inegalabilul povestitor Ion Creangă

 


,,Sunt născut la 1 martie 1837 în satul Humulești, județul Neamțului, Plasa de Sus, din părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulești și soția sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig, județul Neamțului…”

Data înscrisă de mâna lui Creangă în Fragment de biografie și acceptată de mulți istorici literari este contestată de alți cercetători, care afirmă că povestitorul s-a născut, de fapt, la 10 iunie 1939, conform singurului document autentic: o condică (mitrică) de nou-născuți din Humulești, descoperită și publicată de arhivistul ieșean Gh. Ungureanu.

În căsuța țărănească din Humulești, în familia lui Ștefan și a Smarandei, se nasc opt copii: Ion, Zahei, Maria,Ecaterina, Ileana,Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei băieți se vor prăpădi de copii.

Isteț și neastâmpărat,  cum se autodescrie mai apoi în Amintiri din copilărie, Nică urmează școala de pe lângă biserică, avându-l dascăl pe ,,bădița Vasile”. Școala era într-o chilie făcută de săteni, la îndemnul parohului Ion Humulescu.

Apoi mama Smaranda îl dă în primire tatălui ei David Creangă. Acesta îl duce, împreună cu fiul său Dumitru, tocmai pe Valea Bistriței, la Broșteni, unde învață cu un profesor, N. Nanu, până la episodul hazliu cu râia și caprele Irinucăi.

Urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț,  unde-l are profesor pe părintele Isaia Teodorescu (eroul din Popa Duhu). În scriptele școlii, Nică e înscris: Ștefănesu Ion.

Mama Smaranda dorște să-l facă preot, fiind înscris la ,,fabrica de popi”: Școla catehetică din Fălticeni, condusă de N. Conta. Aici nu mai este Nică a lui Ștefan a Petrei ci Ion Creangă, nume păstrat toată viața.

Desființându-se școala din Fălticeni (caricaturizată copios în Amintiri …), Creangă pleacă la Iași, prin insistențele mamei, care-l dorea neapărat preot. Ajunge elev la Seminarul teologic ,,Veniamin Costachi” de la Socola. Termină cusul inferior al seminarului. Când se ,,fierbe Unirea” la Iași, Creangă e deja ieșean convins, apoi va scrie: Moș Ion Roată și Unirea, Moș Ion Roată și Vodă Cuza.

Se căsătorește cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu cu care îl va avea pe fiul său Constantin. 

Este hirotonisit diacon la biserica ,,Sfâta Treime”, urmând și cursurile Școlii preparandale vasiliană de la Trei Ierarhi (director Titu Maiorescu). Maiorescu îl apreciază și îl numește învățător la Școala primară nr.1 din Iași. La terminarea școlii preparandale devine institutor cu certificat de absolvire. Timp de doisprezece ani e slujitor al altarului (dascăl, diacon la diferite biserici din Iași). Timp de douăzeci și cinci de ani, Creangă slujește școala, fiind un excelent pedagog. Este autorul  unui număr de patru manuale școlare printre care și abecedarul. În perioada activității în învățământ îl cunoaște pe Mihai Eminescu devenind prieteni pentru totdeauna. Eminescu descoperă harul nemaipomenit de povestitor al lui Creangă, determinându-l să scrie minunata operă care încântă toate generațiile de cititori: Amintiri din copilărie, Punguța cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Povestea porcului, Moș Nechifor Coțcariul, povestea lui Harap-Alb, Fata babei și fata moșneagului, Ivan Turbincă, Povestea unui om leneș, Popa Duhu, Cinci pâini, Moș Ion Roată și Unirea, Moș Ion Roată și Vodă Cuza, Inul și cămeșa, Acul și barosul etc.

Se stinge din viață la 31 decembrie 1889.

,,Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptioriul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi băieții de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum sufletul de bucurie!”

Bibliografie: Creangă povestind copiilor: Amintiri, povești, anecdote ilustrate, Editura: Porțile Orientului, Iași, 2001

joi, 18 februarie 2021

145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși

 

Constantin Brâncuși s-a născut pe data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobița, județul Gorj, și a încetat din viață pe 16 martie 1957, la Paris, în Franța.

Constantin Brâncuși este al șaselea copil al lui Nicolae și Maria Brâncuși. Prima clasă primară o face la Peștișani, Gorj, apoi continuă școala la Brădiceni. Copilăria este marcată de dese plecări de acasă și ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangeri și prăvălii. La Craiova urmează cursurile Școlii de Arte și Meserii, apoi la București absolvă Școala de  Belle-Arte.

În opera sa Brâncuși a exprimat esența lucrurilor, vitalitatea formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. Prin obârșia sa țărănească, și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a revelat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității. Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Constantin Brâncuși este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al  XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile caracteristice ale creației Brâncuși.

Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Enumerăm câteva din lucrările marelui sculptor: Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Coloana fără sfârșit, Coloana sărutului, Cumințenia Pământului, Domnișoara Pogani, Pasărea în văzduh, Principesa X, Vrăjitoarea, Măiastra, Rugăciunea, Muza adormită, Adam și Eva, Leda.

,,Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea". (Constantin Brâncuși - octombrie 1938 - Conversații cu Ionel Jianu. Text publicat în Revista Fundațiilor Regale, nr.9, septembrie 1946).

Webgrafie: Biografie CONSTANTIN BRÂNCUŞI | CentrulBrancusi.ro

                    18 sculpturi de Brâncuși revoluționează arta modernă • feeder.ro

                    Istoria pe răzătoare | Facebook




vineri, 12 februarie 2021

Aniversarea poetei Otilia Cazimir

 

Între scriitorii cei mai apropiați de universul copilăriei și de întreaga frumusețe și complexitatate ale acestei vârste se numără, la loc de frunte, și poeta, prozatoarea și traducătoarea Otilia Cazimir, pe numele ei adevărat Alexandrina Gavrilescu. Autoarea atâtor poezii, povestiri, ghicitori și a altor creații dedicate copiilor, dar și a unei merituoase opere închinate celor adulți, s-a născut în ziua de 12 februarie 1894, în satul Cotul Vameșului din apropierea orașului Roman, județul Neamț. Este al cincilea copil al familiei Gavrilescu. Mama, Ecaterina (născută Petrovici) și tatăl, Gheorghe Gavrilescu, sunt de profesie învățători. Părinții o alintau Luchi.

Alexandrina Gavrilescu urmează la Iași școala, liceul apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie. Debutul literar are loc în revista Viața românească cu poezia Noapte. Tânara poetă, la începutul carierei, nu-și scrisese numele, semnând cu trei steluțe, Mihail Sadoveanu și Garabet Ibraileanu, cei care conduceau publicația Viața românească, i-au dat pseudonimul Otilia Cazimir: Mihail Sadoveanu spunându-i Otilia, iar Garabet Ibrăileanu Cazimir, după numele bunicului, preotul Cazimir. Debutul în volum are loc în anul 1923 cu poeziile adunate sub titlul Lumini și umbre. Urmează operele Fluturi de noapte, Licurici, Cronici fanteziste și umoristice, Cântec de comoară, Jucării, Poezii, Baba iarna intră-n sat, volumul de memorii Prietenii mei scriitorii. O operă reprezentativă pentru întreaga creație a Otiliei Cazimir este romanul autobiografic intitulat A murit Luchi. Colaborează cu revista Însemnări literare, cu ziarele Lupta și Lumea. Mai publică volumele de proză Însemnările unei Doctorese, Grădina cu amintiri, În târgușorul dintre vii.

Se cuvine să menționăm, una dintre cele mai frumoase prietenii între doi poeți a fost, fără îndoială, cea dintre Otilia Cazimir și George Topârceanu. Iată ce spunea poeta ,,Am avut fericirea, să mă bucur de prietenia câtorva din cei de acolo (din cercul Vieții românești),în primul rând de a nașilor mei literari și apoi, și mai ales, de a lui George Topârceanu.”

La vârsta de 73 de ani, în data de 7/8 iunie 1967, Otilia Cazimir a încetat din viață, în casa sa de la Iași.

De pe-o ,,bună-dimineață

De pe-o ,,bună-dimineață

Cu tulpină de cârcel,

A sărit un gândăcel

Cu mustățile de ață.


Alți gândaci, mărunți și roșii,

Care-și poartă fiecare

Ochelarii pe spinare,

Dorm la soare, somnoroșii!


Iar pe-un fir de păpădie

Ce se-nalță, drept, din iarbă,

Suie-un cărăbuș cu barbă,

În hăinuță aurie.


Suie, mândru și grăbit,

Să vestească-n lumea mare:

  • Prea cinstită adunare,

Primăvara a sosit!

Bibliografie: Cazimir Otilia: Viața și opera în imagini, Casa Editorială Regina, Iași, 1999

Web: https://www.viatasiopera.ro/cazimir-otilia/biografie.html



luni, 8 februarie 2021

193 de ani de la nașterea scriitorului Jules Verne

 Jules Verne (8 februarie 1828) – a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice. În 1863 a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon. Romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea : Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Steaua Sudului (1884),Vulcanul de aur, etc., cât și lumi imaginare: De la Pământ la Lună (1865),Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul (1886)etc. A decedat la 24 martie 1905.


Fragment din cartea: Jules Verne, O călătorie spre centrul pământului, Editura Corint Junior, București, 2005.

,,A doua zi, cerul fu tot acoperit, dar duminică, pe 28 iunie, o dată cu apropierea momentului schimbării lunii se produse și schimbarea vremii. Soarele își revărsă razele în valuri în interiorul craterului. Fiecare proeminență, fiecare stâncă, fiecare piatră, fiecare asperitate fură acoperite de această revărsare de lumină și își proiectară instantaneu umbra pe sol. Între toate umbra lui Scartaris se contură ca o creastă ascuțită și începu să se rotească pe nesimțite, o dată cu astrul învăpăiat"

Povestea lacului