169 de ani de la nașterea îndrăgitului scriitor Ion Luca Caragiale

 

    Ion Luca  Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale (care astăzi îi poartă numele), de lângă Ploieşti, judeţul Prahova. Clasele primare şi gimnaziul le-a absolvit la Ploieşti, iar între anii 1868 – 1870, a frecventat cursurile de declamaţie şi mimică la Conservatorul din Bucureşti ale unchiului său, Costache Caragiale.

În perioada 1870 – 1872, a fost copist la Tribunalul Prahova, apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. A debutat în presa vremii în revista satirică „Ghimpele” (1873) , unde a semnat diferite cronici, iar intre anii 1876 – 1877, a fost corector la „Unirea Democratică” – ziarul grupării tinerilor liberali cu acelaşi nume – , a redactat în întregime revista umoristică „Claponul” şi a scos ziarul „Naţiunea română”.

La 26 mai 1877, a început să frecventeze şedinţele bucureştene ale „Junimii”, (Societate Literară condusă de criticul român Titu Maiorescu) în cadrul cărora işi va citi comediile. Tot în acest timp a colaborat la ziarul „Timpul” alături de Mihai Eminescu (cel mai mare poet român) şi Ioan Slavici (unul din marii clasici ai literaturii române), dar şi la alte reviste.

După retragerea de la ziarul „Timpul” a fost revizor şcolar în judeţele Suceava şi Neamţ, perioadă în care a cunoscut-o pe Veronica Micle, prietena lui Eminescu.

În anul 1893 a editat împreună cu Anton Bacalbaşa revista umoristică „Moftul român”, iar în 1894, revista „Vatra”, împreună cu Ioan Slavici şi George Coşbuc (un alt mare poet român).

Pe lângă activitatea publicistică, Caragiale a desfăşurat şi o intensă activitate literară, dovedind din plin că a fost, este şi va fi cel mai mare dramaturg al literaturii române, cele patru comedii ale sale, „O noapte furtunoasă” (1879), „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” (1880), „O scrisoare pierdută” (1884), „D-ale carnavalului” (1885) şi drama „Năpasta” (1890), fiind publicate într-o perioadă relativ scurtă.

Începând cu anul 1897, Caragiale va „trăda” teatrul şi va publica proză scurtă, volume de schiţe şi nuvele: „Schiţe” (1897), „Momente” (1901), „Momente, schiţe, amintiri” (1910) şi „Schiţe nouă”(1910), în care abordează un comic satiric. Unele dintre nuvele se află la confluenţa comicului cu tragicul („Două loturi”, „Cănuţă, om sucit”), iar altele, deşi psihologice, sunt influenţate de naturalism („În vreme de război”, „Păcat”, „O făclie de Paşte”), sau fac loc fantasticului („Kir Ianulea” şi „Calul dracului”).

În întreaga sa operă, I.L.Caragiale a reuşit să contureze ca niciun alt scriitor , un univers comic şi altul tragic, ilustrate atât de operele dramatice cât şi de cele în proză, dar cel mai mare merit al său este acela că a ştiut să înfăţişeze artistic o realiate complexă şi să zugrăvească tipuri umane de o mare diversitate.

În memoria marelui dramaturg, în anul 1979, într-o casă construită în stil rustic, aflată pe drumul naţional Târgovişte – Ploieşti s-a deschis Muzeul Memorial I.L. Caragiale, care ilustrează printr-o colecţie impresionantă (scrisori, fotografii, telegrame, afişe ale comediilor sale jucate în premieră, cărţi în ediţii princeps şi rare) principalele momente din viaţa şi opera scriitorului: familia din care descinde şi de la care a moştenit pasiunea pentru teatru, anii de şcoală de la Ploieşti, debutul în gazetărie şi principalele publicaţii la care a colaborat, momentul afirmării în teatru şi proză.

Webgrafie:CASA MEMORIALA „ION LUCA CARAGIALE” | TURNUL CHINDIEI (wordpress.com)